Batalia pentru cele 100 de tramvaie noi de la Bucuresti are loc intre Romania si Turcia

In cadrul procedurii pentru achizitia de tramvaie moderne, la termenul limita din data de 15 martie, au depus oferte doi producatori de material rulant, respectiv Astra Vagoane Calatori si Durmazlar Makine San Ve Tic AS din Turcia. La expirarea termenului pentru depunerea ofertelor pentru achizitia a 100 de tramvaie au ramas in competitie doar doi operatori, desi in cadrul procedurii s-au inscris 20 de companii.

Primaria municipiului Bucuresti a publicat in SICAP, in 11 decembrie 2018, anuntul pentru achizitia celor 100 de tramvaie, valoarea estimata a contractului fiind de 845,68 milioane lei (180 de milioane de euro). Este vorba despre achizitionarea a 100 de tramvaie si echipamente necesare imbunatatirii transportului public de calatori pe traseele 1, 10, 21, 25, 32,40, 41 si 55.

Licitatie cu probleme

Reamintim ca in decembrie 2018, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a admis contestatia formulata de catre Alstom, unul dintre ofertanti, impotriva documentatiei de atribuire, obligand, in consecinta, Primaria Municipiului Bucuresti sa suspende procedura de achizitie publica pana la solutionarea contestatiei.

Astfel, se solicita Primariei Municipiului Bucuresti (PMB) sa modifice termenul restrictiv de 45 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor pana la care ofertantii au dreptul sa solicite clarificari si, pe cale de consecinta, sa permita adresarea clarificarilor de catre ofertanti pana cu 20 • 25 de zile inainte de data limita de depunere a ofertelor, astfel incat demersul de clarificare a documentatiei de atribuire sa fie unul util.

Contestatarul solicita PMB sa prelungeasca termenul restrictiv de livrare din primul an contractual, stabilit in prezent ca fiind de 9 luni de la semnarea contractului, respectiv termenul de omologare, stabilit in prezent ca fiind de 3 luni de la livrare.

Se dorea si inlocuirea pragului minim valoric de 28.000.000 lei, permisiv si lipsit de orice relevanta, impus pentru experienta similara, cu un prag superior, care sa reflecte capacitatea efectiva a operatorilor economici de a executa un contract de achizitie publica a carui valoare (estimata la suma de 845.687.394 lei) si complexitate sunt mult superioare celei rezultate din experienta astfel impusa participantilor.

De asemenea, compania Alstom era de parere ca termenele de livrare impuse prin graficul de livrare al tramvaielor sunt nejustificat de scurte.

Graficul de livrare minim, solicitat de PMB, prevede ca in primul an de contract va fi livrat un tramvai, in al doilea si al treilea an vor fi livrate cate 48 de tramvaie, iar in ultimul an de contract urmeaza a fi livrate 3 tramvaie.

In plus, contestatarul considera ca punctul critic este reprezentat, in esenta, de faptul ca ofertantul desemnat castigator trebuie sa livreze primul tramvai in maxim 9 luni de la semnarea contractului si sa il omologheze, pe cheltuiala sa, in maxim 3 luni de la livrare, in caz contrar, contractul va fi reziliat.

Mai departe, in ianuarie 2018, Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) a respins contestatia depusa de catre Alstom. Recursul facut apoi de catre Alstom la Curtea de Apel Bucuresti nu a avut sorti de izbanda, astfel ca producatorul francez de material a decis sa nu depuna nicio oferta, acum in martie 2019.

Cehii depun si ei contestatie, insa renunta in ziua depunerii ofertelor

Si producatorul ceh de material rulant Skoda Transportation depusese, la 8 martie, contestatie chiar cu o saptamâna inainte de expirarea termenului pentru depunerea ofertelor.

Skoda Transportation isi motivase contestatia prin faptul ca termenele date de municipalitate sunt “nerealiste si ingradesc concurenta”, aceasta refuzând de exemplu sa ia in calcul termenele necesare traducerii documentatiei. Cehii au fost nemultumiti si pentru ca “cerintele restrictive sunt in masura sa denatureze in mod justificat concurenta”. Skoda Transportation a acuzat municipalitatea deoarece nu a lamurit problemele ridicate de potentialii participanti.

Insa o decizie surprinzatoare a venit chiar in ziua depunerii ofertelor, 15 martie, atunci cehii au renuntat insa la contestatie, informeaza Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC).

In cursa finala au ramas acum producatorul roman de material rulant, Astra Vagoane Calatori si producatorul turc Durmazlar.

Cele 100 de tramvaie noi vor avea podeaua complet coborâta pe toata lungimea vehiculului, din gama de 36 m, cu minim 5 usi duble, dotate cu echipament de climatizare destinat asigurarii atât a aerului conditionat, cât si a incalzirii salonului pasageri. Sistemul va oferi posibilitatea reglarii, atât a temperaturii, cât si a debitului de aer.

De asemenea, prin documentatia de achizitie s-a solicitat ca tramvaiele sa aiba o capacitate de cel putin 220 de calatori total, din care minim 56 pe scaune, sa aiba nivel de zgomot redus, instalatie de supraveghere video, echipamente pentru validarea cardurilor.

Pentru persoanele cu dizabilitati care folosesc scaune cu rotile, se va prevedea o platforma rabatabila sau culisanta cu actionare manuala si se vor amenaja 2 locuri speciale la cea mai apropiata usa dubla de acces fata de postul de conducere. De asemenea, in apropierea acestor spatii trebuie prevazute bare de sustinere, dispozitive de asigurare, butoane de comanda si comunicare etc.

Alte caracteristici tehnice

– durata de utilizare a tramvaiului – minim 30 ani
– garantia functionarii fara defectiuni a tramvaiului – minim 5 ani sau minim 300.000 km, indiferent care se indeplineste primul de la data incheierii procesului verbal de receptie pentru tramvai in ansamblu si toate componentele acestuia
– latimea caroseriei tramvaiului 2400 – 2450mm,
– consumul specific de energie electrica este factor de evaluare cu o pondere insemnata.
– instalatia IT care echipeaza tramvaiul si realizeaza functiile de informare calatori (audio-vizuala), infotainment, numarare calatori, supraveghere video, Wi-Fi si sistem de comunicare online.
– posibilitatea transportarii bicicletelor printr-un sistem de prindere si fixare rabatabil, care sa nu ocupe spatiul destinat calatorilor atunci cand nu este utilizat.
– echipare cu sistem infotaiment cu monitoare TFT LCD-LED sau superioare pentru indicarea traseului, a pozitiei tramvaiului in traseu si pentru difuzarea de reclame comerciale, cu proprietati antivandalism, montate in interiorul salonului pentru calatori astfel: minim 4 monitoare.